V-ati
intrebat vreodata ce se intampla cu deseurile care scapa vigilentei
ecologistilor, care nu sunt nici reciclate si care nu ajung nici in
pamant? Va spun eu unde se duc: in oceane.
In
partea nordica a oceanului Pacific exista un curent, curentul
subtropical al Pacificului de Nord (North Pacific Subtropical Gyre), un
fel de spirala unde se intalnesc mai multi curenti oceanici creati
initial de miscarea maselor de aer. Acum mai bine de 50 de ani, inainte
de poluarea masiva a apelor, zona era un “desert” oceanic, bogat in
fitoplancton, dar cu putini pesti mari sau mamifere – nu chiar raiul
pescarilor. Insa acum este umpluta cu altceva in afara de plancton: tone de gunoi, majoritatea din plastic.
Este cea mai mare groapa de gunoi din lume si pluteste in mijlocul
oceanului. Pluteste e un fel de a spune, pentru ca de fapt nu e chiar la
suprafata, ci putin sub nivelul marii. Poza de mai jos e edificatoare.
Curentul a dat nastere de fapt la doua mase de deseuri, ambele in crestere, una in vest si una in est, ca niste insule plutitoare.
Cea estica este situata intre Hawaii si California, iar specialistii
estimeaza ca are suprafata cam de 2 ori mai mare decat cea a Texasului.
Cea vestica s-a format in estul Japoniei –adica vestul insulelor Hawaii.
Cum majoritatea curentilor se schimba constant in functie de anotimp,
masele de gunoi plutesc si pozitia lor variaza cu 23-37 grade latitudine
(pentru mai multe detalii, am gasit o aplicatie foarte interesanta pe
Discovery.com: http://dsc.discovery.com/guides/discovery-earth-live/discovery-earth-live.html).
Ambele sunt masive si aduna deseuri din intreaga lume. Cele doua sunt
legate intre ele de un curent subtire, lung de aproximativ 10 000 de km ,
considerat a fi zona de convergenta unde se acumuleaza o cantitate
semnificativa de resturi, aproape 100 de milioane de tone.
Ramasitele
organice, biodegradabile din apa sunt in mod normal descompuse in
substante inofensive de bacterii si alte microorganisme din mediul
acvatic. Cand sunt adaugate cantitati foarte mari de materiale poluante,
rezerva de oxigen din apa este distrusa, omorand aceste organisme. Apa
nu se mai poate curata singura, celelalte forme de viata dispar – mediul devine “mort” din punct de vedere biologic.
Ceea ce s-a intamplat si in oceanul Pacific. Din cauza actiunii
oceanului, majoritatea deseurilor s-au rupt in bucatele, ceea ce face si
mai grea gasirea unui plan de curatare. Pentru asta ar fi nevoie de un
fel de sita foarte mare, chiar si asa, nu se pot scoate pur si simplu
din apa sute de milioane de tone de gunoi.
Plasticul reprezinta 90% din gunoiul care pluteste in apele oceanului planetar. S-a
estimat ca in fiecare mila patrata de ocean exista 46 000 de bucati de
pet-uri. In unele zone, cantitatea de plastic o depaseste pe cea de
plancton, raportul fiind cam de 6:1. Din 91 de milioane de tone de
plastic produs in fiecare an, cam 9 milioane ajung in ocean. 70% din
acesta se scufunda, afectand viata din straturile inferioare. Restul
pluteste, condus de curenti, sau este adus de valuri la mal.
Efectul devastator al acestei “gropi de gunoi” nu se limiteaza la ecosistemul marin.
In fiecare an, sute de milioane de buatele de plastic lasate in mari
ajung in lantul alimentar, ceea ce este cu atat mai periculos cu cat se
comporta ca un fel de “bureti” pentru chimicalele nocive rezultate din
activitatea umana. Tot ce ajunge in apa este consumat de animalele pe
care le gasim la un moment dat in farfuriile noastre.
Probabil
ca toti cei care au aruncat peturile care au ajuns in mijlocul
Pacificului initial s-au gandit ca ceea ce faceau nu ar fi putut sa aiba
un impact sesizabil asupra… nimic. Evident ganditul s-a oprit acolo.
Pentru ca daca ar fi continuat, si-ar fi dat seama ca nu sunt cu nimic
diferiti de celelalte milioane care fac acelasi lucru. Dar cu siguranta e
mai usor sa invinuiesti o industrie iresponsabila si un sistem de
organizare cu lipsuri decat sa faci ceva. Orice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu